Duminica trecuta eram in tren pe la amiaza si priveam lenesa la un peisaj atat de cliseic incat nu reuseam sa-mi iau ochii de la el. Ai fi zis ca dupa toate cate mi s-au intamplat in vara asta aveam altceva mai bun cu care sa identific bucatica asta de toamna. Dar nu...tot ce aveam in minte era sarutul ala. Dupa prea mult gin baut cu sticla si whiskey cu cola...hmm...cine ar fi crezut ca o sa mi-l amintesc? Si totusi iata-l cum imi strica o clipa in care trebuia sa visez la toamna perfecta. A doua zi am inteles in sfarsit reclama aia idioata cu "zambetul de dupa petrecere". Mai fusesera sute de astfel de nopti, dar dupa nici una nu m-am simtit ca in dimineata aia. In nici o dimineata nu m-am intrebat "what the fuck did I do last night?" cu zambetul pe buze. Dar a fost o clipa. Care a trecut. Si care totusi a ramas. No strings attached. Fara flori impachetate in ziar pe care ti-ai dori sa le primesti, fara vacante impreuna, fara "pick me up at 8" si fara tinut de mana. Doar o clipa.
"Ma mai superi? Spune!" ...iar fetita din caruciorul de cumparaturi se uita cu ochii mari la mama ei care isi impartea atentia intre rafturile cu carne si minunea de 3 anisori pe care o plimba in jegul de carucior, langa condimente si pachete de legume congelate. Presupun ca undeva in subconstient, cel putin una din ele stia raspunsul..."Da mama. Normal ca o sa te mai supar. De-abia am inceput. Urmeaza sa iti probez pantofii cu toc si sa ti-i stric, sa vars bauturi pe covor, sa chiulesc de la scoala, sa fumez in spatele liceului, sa imi fac prieteni nepotriviti cu care tu o sa-mi interzici sa ma vad, sa merg la concerte unde o sa fie batai si politie, sa vin noaptea prea tarziu acasa si, uneori, prea ametita si mirosind a fum, iar intr-o zi o sa am propria formatie si tu o sa vii la unul din show-urile mele,imbracata numa' bine pentru o sesiune de rockereala...iar eu o sa fiu mandra de tine, si tu de mine. Dar apoi o sa plec de acasa si nu o sa vreau sa mai vorbesc cu tine, o sa-ti trantesc telefonul si usa in nas....iar intr-o buna zi (probabil de vara) o sa ma indragostesc de un om extraordinar, pe care tu o sa-l urasti si o sa-l consideri vinovat de faptul ca mi-am distrus toata viata. Dar stai linistita, cand o sa fiu prea tanara sa fiu mama, o sa raman insarcinata si voi fi nevoita sa ma intorc la tine. Si atunci o sa ma iubesti din nou, o sa-l iubesti si pe el. Si stii de ce? Pentru ca impreuna o sa-ti aducem o minune cu parul blond si ochii de un albastru ireal, pe care o sa o adori. Si la fel o sa o intreb si eu intr-o zi. O sa ma mai superi?"
Dragii mei cititori si cititoare, va anunt cu mandrie ca am locatia blogului. De azi inainte ma gasiti pe www.ramonelu.info. I-as ruga frumos pe toti cei care ma au la blogroll sa faca modificarile necesare :D Va multumesc si va astept la noua adresa, cu chestii mai faine;;)
Pentru ca mi-a dat Cora leapsa am fost nevoita sa fac ce nu-mi place…sa ma autoanalizez si sa spun 99 de lucruri despre mine. Vedem cat de multe reusesc sa gasesc…this will be so hard…
sunt mare fana meneaito :p
am un playlist ft variat
ma enervez repede
dar imi si trece repede
am multe haine si incaltari maro
nu sunt fana a culorii maro
vreau sa mananc sanatos
dar tot timpul mi-e pofta de ceva bun
iubesc ciocolata
uneori beau alcool si cafea
mereu am cel putin o sticla de vin in casa, just in case
imi place ginul
imi place sa fumez narghilea
cred ca trebuia sa ma nasc in anii ‘20
locuiesc singura
imi place la nebunie sa locuiesc singura :D
nu pot sa-mi cumpar singura haine
dimineata ies la soare pe balcon si stau pe scaunul meu de pescar sa mananc si sa imi beau cappuccino-ul
imi place foarte mult sa conduc
imi place sa ma plimb cu bicicleta, desi n-am mai facut-o de mult
uneori ma cred un rockstar si ma dezlantui prin casa :-“
imi place sa stau cu orele intr-o cada cu spuma
am o planta pe care o cheama Mowgli
am un papagal pe nume Coco…dar sta la mama
am crescut in fata blocului
deci tind spre “street smart”
vorbesc foarte mult la telefon
de-aia ma doare capul des
sunt indragostita de Cluny, un orasel din sudul Frantei
imi doresc un VW Golf
imi place sa ma plimb …a pied of course
primii doi ani de viata s-au consumat la Medgidia
sunt copilul marii. and that is unquestionable
sunt pasiv-agresiva
imi place sa-i cercetez pe oamenii din metrou
sunt permanent nemultumita
I will always love Pink Floyd, desi chiar si acum ma mai sperie putin
pe clasa a 11-a eram “Ramonelu 2 sticle”
imi place sa port tocuri
dar comoditatea ma incalta in tenisi
cand o sa fiu mare, vreau sa am multe relatii si multe numere de telefon care sa-mi deschida multe usi cand vreau eu :D
I wanna be a rockstar mommy
ma fascineaza tarile arabe si islamismul
vreau sa vizitez Rusia
vreau sa ma mut in Anglia
vreau sa am o fetita blonda, asa cum am visat-o cand eram pe clasa a 10-a
Rio de Janeiro mi se pare orasul perfect
imi place sa citesc
intotdeauna mi-e greu sa ma apuc de o carte noua
uneori sunt aroganta
imi plac la nebunie dansurile arabesti
am o “burka” din Afghanistan, care arata exact asa
tind sa stresez oamenii care imi plac
niciodata nu sunt satisfacuta de hainele mele
sunt posesiva
am multe multe cosmetice
am avut multe tipuri de tunsori….ft multe
nu prea am rabdare sa ma uit singura la un film intreg
vreau genti. cat mai multe si mai variate ca modele si culori
mi-ar placea sa stiu sa dansez
mi-ar placea sa am talent la scris
cred ca am nasul prea mare
nu imi plac oamenii care spun “aaa” in discursuri
sunt perfectionista
sunt tot timpul cu ochii-n patru la tot ce se intampla in jur si la cine trece pe strada
am prietene foarte rabdatoare
oamenii nu ma plac din prima…poate nici din a doua
favourite sport => baschet…sa ma uit si sa joc
cred ca tiganii adevarati (satra, traditie...astea) sunt oameni interesanti
stiu sa ma apar
imi place sa mananc ardei iute
sunt pasionata de religii
sunt balanta
deci cantaresc foarte mult optiunile pana iau o decizie
ador zapada
Craciunul e cea mai frumoasa zi din an
vorbesc mult
vorbesc repede
imi place sa ii ascult pe altii, atat timp cat nu vorbesc la fel de mult ca mine :p
imi place portugheza, o inteleg, pot sa o vorbesc foarte putin
filmul meu preferat va fi intotdeauna „You’ve got mail”
melodia care ma va face intotdeauna sa tremur este The Roots – The Seed
mi-e dor sa dansez la o petrecere pe Rod Stewart – Do ya think i’m sexy (in liceu era melodia mea.a mea!)
imi place foarte mult sa calatoresc
nu imi plac pozele cu mine
imi place sa filmez
Colentina a ramas cartierul meu de suflet, dupa Craiovei (vezi Pitesti :p)
de curand am luat totul de la 0. un nou inceput, cum se spune in popor.
Ma opresc la 88. Anul nasterii mele. N-a fost asa greu pana la urma...sper ca nu m-ati inchis deja :p
Ma uitam intr-o dimineata in oglinda. Dar ma uitam mai mult decat de obicei. “Ies acum! Stii ca nu pot iesi din casa aratand oricum!”…cu replica asta te-am indepartat de usa baii. Dar eram atat de putin interesata de cum o sa arat odata iesita din casa…nici n-ai idee. Tot ce-mi doream era sa iti placa tie ce vezi iesind pe usa. Da, pentru ca…in dimineata aia ma uitam la mine, atingeam imaginea din oglinda, apoi imi atingeam fata, verificam daca intr-adevar tipa aia bine din baie eram chiar eu. Se pare ca da. Si ma gandeam cat m-am schimbat. Cunoscandu-te pe tine am pus pauza vietii pe care o duceam si m-am reconstruit…m-am reinventat, dupa cum spune cliseul ala oribil. Din adolescenta rebela, tunsa scurt, care se imbraca numai cu hainele nepotrivite, intotdeauna cu un hanorac extra large pe ea, care bea bere si mergea la toate concertele underground...mda…din tipa aia dubioasa a iesit tipa asta pe care o vad in oglinda acum. Nu stiu care e mai ciudata. Pentru tine am devenit gagica aia care poarta stilettos Louboutin cu toc de 12 cm si rochii Chanel, cu parul lung si kind of hot, sincera sa fiu. Nu spun ca nu-mi place ce vad la tipa asta…dar e asa diferita de adolescenta aia rebel-dorky pe care o stiam acum 10 ani care se uita la desene animate pe Cartoon Network si care lua premii pe la tot felul de concursuri idioate de creatie literara intre licee. Tipa asta se uita la stiri si la talk-showuri si, cand nu e prea ocupata sa-ti faca tie pe plac, se ocupa de consilierea unor idioti, ii ajuta sa „dea bine” in public. Alta data nu s-ar fi uitat nici cu spatele la ei. Dar stii ce imi place totusi la ea? Ca ti-a zis „NU!” cand ai vrut sa-i cumperi o dulceata de Volkswagen Beetle. „Si ce daca e pentru femei? Stii cat de periculoase sunt femeile la volan! Inainte de a fi femeie, eu sunt sofer. Eu vreau masina adevarata sau merg cu metroul! Cu tot cu cei 12 cm de toc ai mei!” Cred ca a fost singura data cand a ridicat tonul la tine...dar macar a obtinut ce si-a dorit. Conduce un VW Golf tipa. Stiu ca nu e prea classy, dar si l-a aranjat putin la o firma de-asta de smecheri si nu ti-ar veni sa crezi ce nebunii face pe sosea. Chestia asta si muzica pe care o asculta in masina sunt urmele pustoaicei de care va ziceam mai sus.
Si totusi, de ce saltul asta asa mare? Din iubire, normal. Chiar daca iubirea dureaza trei ani, si uneori nici atat...ea a ales sa faca toate astea pentru El. Pentru ca il iubeste si pentru ca nu-si doreste nimic mai mult decat sa il vada fericit. Si daca asta a insemnat sa se schimbe, sa-si schimbe hainele si coafura...a facut-o fara regrete. Chiar daca merge cu el la petreceri plicticoase de birou, stie cum sa-i faca pe toti sa rada si pe el mandru ca a fost El cel care a adus-o acolo. Iar seara, cand raman doar ei doi, cand machiajul si hainele au disparut, el ii multumeste si o strange in brate ca pe vremea cand se ascundeau in parcare pentru un sarut like nobody’s business.
Deci da gagico. Tu, asta din oglinda, esti de fapt eu. Am crescut si se pare ca am crescut cu gratie. Trebuie sa ma felicit pentru asta si pentru alegerea buna pe care am facut-o. Eram destul de convinsa ca o sa fiu o ratata in ce priveste relatiile. Dar vad ca esti fericita...deci ce altceva mai conteaza? Acum iesi odata din baie ca asteapta si sotul ala minunat al tau!
Cred ca fusesem in Cismigiu in ziua aia...am coborat la metrou la Universitate. Eram, ca de obicei, pe fuga, pentru ca ma asteptau prietenii mei tocmai in Militari in autogara ca sa plec inapoi acasa. Ca intotdeauna, mi-era foarte greu sa ma despart de tine. Eram la inceput...nu ne saturam unul de celalalt. Ce tot spun? Eu nici acum nu m-am saturat de tine. Cand coboram scarile, a ajuns si metroul in statie. In spiritul omului modern, puteam sa ne grabim si sa-l prindem. Dar tu tocmai imi povesteai despre un prieten al tau care incheiase o relatie de doi ani cu prietena lui. Iar eu, in naivitatea mea, m-am mirat si ti-am zis cat de aiurea mi se pare sa petreci atata vreme langa cineva pentru ca apoi sa nu ramai cu nimic. Foarte serios, m-ai luat de mana si m-ai asezat cu calm pe bancuta aia din mijloc, desi eu ma agitam toata ca o sa pierd metroul si o sa intarzii din nou. Si atunci m-ai intrebat "Dar tu cat crezi ca o sa dureze relatia asta?" Am tacut instantaneu. Nu am avut un raspuns, insa atunci am inteles. Atunci am stiut. Tu aveai incredere in mine, aveai incredere in noi, aveai incredere in ceea ce incepusem sa construim impreuna. Iti doreai ca relatia noastra sa mearga, in ciuda sutelor de kilometri dintre noi si a faptului ca ne vedeam, in cel mai fericit caz, o data pe saptamana. Momentul ala a fost poate cel mai frumos din cei 20 de ani...atunci am stiut ca e in regula, ca e ok, ca ma pot lasa sa te iubesc.
Iar acum, un an si jumatate mai tarziu, iata-ma singura, la 2 noaptea, scriindu-ti scrisori pe care nu le vei citi niciodata...
Ah da! Azi am trecut prin locul ala in care, naiv fiind, mi-ai spus ca nu o sa ai vreodata puterea sa te desparti de mine. Tocmai trecea un turist britanic pe acolo - "This is a great landmark" zise el..."You have no idea" am zis eu.
Spre apararea mea trebuie sa spun ca de cand nu am mai postat, nu am stat degeaba. Am reflectat la viitorul blogului...si mi-am dat seama ca habar nu am incotro se indreapta. Asa ca am hotarat sa ii mai dau o sansa si sa ii aleg un drum, sa-i pavez o alee. De acum incolo voi posta numai textulete fictive, scrise de mine in te miri ce momente de nebunie :) Asa ca de acum inainte...tot ceea ce veti citi aici va fi izvorat din imaginatia mea in cele mai putin potrivite momente. Orice asemanare cu personaje sau situatii reale este pur intamplatoare :p Astept cu nerabdare criticile voastre si sper din suflet ca ma veti citi in continuare >:D<
Pentru ca blogul meu oricum e emo...imi permit si urmatoarele aberatii ;)
This is it. I only have time until the end of the day. I will be nice and I will smile...and I will keep on loving you. But only until the end of the day. Shifty eyes, absent mind, shaky hand and trembling heart...I will breathe, talk, hear, live for you until the end of the day. I love until the end. The end of the day. That is all I have left.
Azi a fost o zi faina. Faina pentru ca a trecut fara sa simt. Am facut o gramada de chestii...housewife style :> gen...am spalat, am facut curat, am facut cumparaturi...si alte lucruri care nu par interesante, dar de fapt sunt...distractiv de solicitante:p Cum mi-a zis cineva...azi am fost a bubbly housewife :) Si a venit seara...si daca acum 24 de ore scriam ca voi petrece o seara de toamna cu un film linistit si o cana de ceai...in seara asta m-am agitat asa de tare pe niste chestii atat de putin importante, incat mi-am dat seama ca ma comport ca o pustoaica de 16 ani. Si atunci am zis stop. Am inchis messul, am deschis winampul, l-am scos pe Vivaldi la inaintare, l-am scos si pe Walton la suprafata si incerc sa fac aceasta noapte una culturala. Sper! Ca altfel...o sa am mari probleme :-s
Imi plac zilele astea din an....05.05, 12.12...sunt asa simetrice, sunt perfecte prin denumire. La fel e si luna octombrie. Suna bine, nu stiu de ce. Imi place octombrie....e luna de toamna plina. Deci 10.10 ar fi trebuie sa fie o zi buna pentru mine. Si a fost...a trecut extraordinar de repede, dar a fost faina. Azi am zambit...dupa mult timp. Nu vorbesc despre zambetul afisat, ci despre zambetul din suflet. Azi am zambit...sincer. Si urmeaza sa ma bag in pijamale si sa ma uit la "Autumn in New York" ca sa inchei ziua asta frumoasa ...tot asa dragut. Si poate o sa ma culc zambind, ascultand melodia asta. Sper. :)
So...vrand-nevrand m-am mutat. Singura :> Yeah, i know..it's loads of fun...dar vine si momentul ala in care trebuie sa te ocupi si de treburile casnice. Una din ele....cumparaturile. Adica...detergenti si chestii pentru curatenie...Buuun...ma duc eu la hypermarket, ajung la raionul care trebuie. Like wow....erau atatea tipuri diferite, marimi diferite...si eu mai stiu. Incercam sa-mi amintesc de care are mama acasa...doar am fost cu ea la cumparaturi de atatea ori, ar fi trebuit sa stiu...am pus in carut vreo 3 pungi din alea de detergent ...apoi le-am pus inapoi in raft si iar am studiat...citeam ce scrie pe ele, de parca asta m-ar fi ajutat cu ceva 8-| Pana la urma am reusit sa cumpar tot ce aveam pe lista...odata ajunsa la casa, am avut un nou soc. 97 de lei. 97 de lei?!?!? Dar cumparasem cred ca vreo patru chestii...In fine...si daca sa le cumpar a fost greu....oare cum o sa fie cand va trebui sa si spal singura? :-s Din nou trebuie sa recunosc... atatea responsabilitati sunt destul de greu de dus...dar ce sa fac...show must go on. O sa va spun cum a mers cu spalatul :))) Let's get this party started!
Bucuresti...nu te mai vreau! M-am intors la tine si imi dau seama ca lucrurile nu mai merg intre noi, strazile tale nu imi mai zambesc...toate bancile imi trezesc amintiri urate, ca si Piata Universitatii. Ai prea multe fete zambitoare...e prea mult pentru mine. Nu esti tu de vina, ci eu sunt. Eu nu mai pot suporta sa traiesc cu tine. Nu are rost sa arunci vina pe tine. A fost frumos cat a durat. Dar acum...acum vreau sa divortez de tine Bucuresti!
In ultimul am simtit din ce in ce mai mult presiunea anilor...am fost fortata sa fiu adult si sa imi asum responsabilitatile unui adult. Si stiti ce? E cam nasoala treaba. Azi am fost la un interviu de job...eu m-am descurcat bine, salariul oferit era ok, dar am plecat asa dezamagita. De ce? Pentru ca nu era ce imi doream eu. Eu m-am dus pe tocuri la interviu...acolo toti erau in tenisi si isi dadeau coate cand m-au vazut pe mine asa. In fine...ideea e: salariu ok, mediul nu imi placea...si nici postul pentru ca nu imi stimula creativitatea atat de mult pe cat mi-as fi dorit. Dar daca eram pe picioarele mele...nu ma mai gandeam asa mult si acceptam de urgenta ce mi-au oferit doar pentru bani! Si asta mi se pare asa de trist si atat de adevarat. Sunt atatia oameni care accepta joburi care nu le plac numai din considerente financiare. Si atunci cand tu te chinui sa fii cat mai rational si sa iei decizii rapid si intr-un mod cat mai corect, in jurul tau apar oameni atat de puerili cu problemele lor copilaresti care vor neaparat sa se certe cu tine din te miri ce motiv...sau altii care vin sa iti povesteasca telenovele de ma simt ca in "the o.c.". In mod evident, o veste proasta nu vine niciodata singura. Si normal ca pe langa problemele pe care le ai te si imbolnavesti ca sa-ti fie de 2 ori mai greu sa te dai jos din pat dimineata. Dar ghici ce? Trebuie sa o faci! Trebuie sa dai jdemii de telefoane, sa te intalnesti cu oameni, sa iei hotarari si sa faci tot felul de lucruri importante pentru tine. So...da, sa fii adult e naspa de tot.
Sa te muti e un lucru pe cat de frumos, pe atat de obositor si solicitant. In permanenta ai senzatia ca uiti ceva, ca mai trebuie sa cumperi ceva…si la un anumit punct tot vei descoperi ca ai uitat o gramada de lucruri. Ce sa mai spun de haine? Incepi sa scoti tot de prin sifonier si te trezesti inconjurat de mormane de haine...din care stii ca nici 50% nu iti vor fi de folos. Si le iei...una cate una...si te gandesti...”asta oare o s-o mai port vreodata?” sau „Doamne ce-a fost in capul meu cand m-am imbracat asa atunci?” Si uite asa iti dai seama ca ai nevoie de o sesiune intensa de shopping, pentru ca trollerul tau e pe jumatate gol.
A trecut un an de cand m-am mutat prima oara. Asta este a patra mutare. Sper ca si ultima...cel putin in viitorul apropiat. Si stiti ce e mai nasol decat sa-ti aduni catrafusele? Sa incepi sa le despachetezi in noua casa. Ai senzatia ca nu o sa termini niciodata...numai ca atunci o sa ai tot timpul din lume :p
Ma gandeam asa la trecut si stiti cum zice toata lumea ca cea mai faina perioada a vietii e liceul. Cam da, cam asa e...si apoi incercam sa-mi dau seama care a fost mai faina...a 11-a sau a 12-a? Normal ca multi ar zice a 11-a...nu aveai nici un stres, de bac sau de altceva (noi am avut Cambridge-ul...prietenii stiu de ce :p)...plus ca pe a 11-a au fost aproape toate majoratele – deci petreceri peste petreceri...plus excursii geniale (la sfarsitul clasei a 11-a am fost in Apuseni cu drumetiile alea foarte tari pe munte). Dar nu. Cel mai tare an a fost clasa a 12-a. Adica perioada 15.09.2006 – 15.07.2008. De ce?
Pentru ca pe clasa a 12-a nu am avut timp sa ma plictisesc o secunda, am fost tot timpul pe fuga, tot timpul am avut ceva de facut....am profitat de fiecare clipa. Pe clasa a 12-a m-am indragostit. Si pe clasa a 12-a am invatat sa iubesc. Tot pe clasa a 12-a am descoperit Bucurestiul indeaproape si am stiut ca o sa-mi placa sa locuiesc acolo. Pe a 12-a am intrat pentru prima oara in contact cu un nou mod de predare si cu un profesor uimitor care m-a facut sa „citesc” lumea si oamenii cu alti ochi. Clasa a 12-a m-a invatat sa fiu om. A trecut cat ai clipi.
Ma doare burta de cat am ras...inca o data...ROMANIA TE IUBEEEESC!!!
marți, 23 septembrie 2008
Si traim in tara in care azi mi-a zis un psiholog: "Ramona, las-o dracului de dragoste, gaseste-ti unul cu 15 ani mai batran si 15 milioane de euro mai bogat!"
In ultimele saptamani...cu emfaza pe ultimele 5 zile am fost bagata "in deep shit", over my head mai exact. Ca tot omul, am tras si eu niste concluzii...acestea fiind urmatoarele: 1. Daca ai bani, poti sa muti muntii din loc. 2. Daca ai relatii, poti sa faci soarele sa rasara in functie de orarul tau. 3. Daca ai si bani si relatii, atunci poti face soarele si luna sa rasara in acelasi timp, cand vrei tu. 4. Daca esti "doar un baiat" (cum zice domnul Badea), fara bani, mirosi a prost. De la o posta. 5. Nimeni, absolut nimeni in afara rudelor de gradul I (si ma refer aici la parinti, pentru frati/surori nu garantez) nu o sa te ajute si nu o sa-ti faca vreun bine in mod neconditionat.
In conditiile astea, cand mi-o mai zice careva sa gandesc pozitiv si sa fiu optimista...cred ca un spate intors sau un ranjet ironic sunt tot ce pot oferi (ca sa nu ma folosesc de "iesi afara" sau "mars de-aici"). Multumesc!
Nu pot sa spun ca melodia asta ma impresioneaza in mod deosebit, insa videoclipul da. Mai ales azi, cand cineva atat de drag mie se intoarce de foarte departe si ma simt coplesita de emotie...azi nu vreau sa gresesc nimic, nu vreau sa-l dezamagesc cu nimic...azi vreau sa fiu fiica perfecta. Pentru ca el e eroul meu si azi se intoarce acasa.
I cried to my daddy on the telephone...how long now?
In curand vor incepe scolile, ceea ce inseamna ca o noua generatie de pusti trece clasa a 12-a, deci trebuie sa se gandeasca ce facultate vor sa urmeze in continuare. Nu de putine ori am intrebat astfel de copii aproape de bac la ce s-au gandit sa studieze mai departe si mi-au spus ca nu s-au gandit, ca s-au concentrat pe bac. Mie mi se pare foarte gresit sa vezi lucrurile astfel, pentru ca alegerea unei facultati e un pas foarte important care necesita gandire in perspectiva. De asemenea, de multe ori am primit raspunsul "Dau la ASE ca acolo e si sor'mea/frate'meu/Xulescu" sau "Dau la ASE/Poli ca au camine misto". Numai mie mi se pare ceva in neregula? De curand i-am sugerat cuiva sa dea la FCRP, unde sunt si eu...prezentandu-i toate aspectele faine, iar omul chiar a fost convins...numai ca apoi a venit intrebarea..."pai si eu unde o sa stau? Ca voi aveti camine naspa." Si parca vad ca nu o sa-l lase parintii sa ramana la FCRP, fiindca nu o sa aiba cazare decenta. Ca sa nu mai spun ca FCRP nu e o facultate asa renumita ca ASE sau Poli...le e rusine parintilor sa spuna rudelor ca baiatul lor e la o facultate asa no name. Dar de cand au devenit astea criteriile de urmat in alegerea unei cariere? Eu stiam ca trebuie sa te gandesti ce iti place tie sa faci, in ce domeniu te vezi lucrand si apoi sa-ti alegi o facultate din aria respectiva. Cine e de vina pentru aceste decizii luate gresit? Mentalitatea oamenilor putin invechita...economia care ne pune sa strangem cureaua...comoditatea?
Maine va fi realizat un experiment...despre care puteti citi mai multe aici. Ideea e ca exista posibilitatea ca maine sa incheiem cu totii socotelile cu viata pe planeta Pamant. Daca ar fi asa...voua cum v-ar placea sa va petreceti sfarsitul lumii?
Eu nu cred ca o sa fac nimic deosebit...o sa fie inca o zi obisnuita :p Am facut destule pana acum. Ma bucur ca prietena mea are permis de conducere...si ma bucur ca am fost eu cu ea sa il ridice:> In rest, ar fi cam nasol daca murim toti maine ca n-as apuca sa-mi revad eroul, pe care nu l-am vazut de 6 luni...si joi seara ar trebui sa se intoarca. Deci miercuri ar fi cam nasol sa murim. In fine... ...voi ce vreti sa faceti inainte sa murim cu totii?
Da...de data asta pot sa urez din tot sufletul multa fericire si noroc tuturor Mariilor si derivatelor :p Multi ani fericiti si plini de succese nebanuite (cum ar zice un profesor de-ai mei) Sper sa va bucurati cu adevarat de ziua asta, toti cei dragi sa va fie alaturi si sa fie o zi plina de cele mai placute si neasteptate surprize 8->
La multi ani Drojdie! Bun venit in lumea adultilor! >:D<
p.s. asta e cel mai marfa cantec despre Maria!! :p
De-abia astept sa vina iarna si sa stau iar cu ochii lipiti de televizor asteptand reclama asta 8-> Pentru ca e singurul spot publicitar care m-a furat intotdeauna...ani dupa ani...
Nu stiu care e mai fain...filmul sau cantecul. Amandoua m-au terminat psihic, m-au facut leguma si m-au stors de lacrimi. "P.S. I love you" l-am vazut acum cateva saptamani... e printre cele mai bune filme pe care l-am vazut in ultimul timp. Povestea e atat de frumoasa...of! Nu-mi gasesc deloc cuvintele. Cel mai bine e sa vedeti singuri filmul si o sa va dati seama de ce sunt asa...chiar si dupa atat timp...e genul ala pe care l-as vedea de 100 de ori si de fiecare data as plange si as rade si as ramane pe ganduri dupa ce s-a terminat... Nu eram fana Hilary Swank, dar aici m-a dat gata...si-a jucat rolul incredibil de bine. Sunt peisaje frumoase, oameni frumosi, prietenie adevarata, iubire mai presus de real...umm...e pur si simplu genial! Sper sa il urmariti si sa va placa la fel de mult cum mi-a placut si mie.
Asa ma simt in seara asta. Si nu am ce sa fac...nu mai am putere sa lupt cu starea asta.
Fools in love, well are there any other kind of lovers? Fools in love, is there any other kind of pain?
Everything you do, everywhere you go now Everything you touch, everything you feel Everything you see, everything you know now Everything you do, you do it for your lady Love your lady, love your lady Love your lady, love...
Fools in love, are there any creatures more pathetic? Fools in love, never knowing when they've lost the game
Everything you do, everywhere you go now Everything you touch, everything you feel Everything you see, everything you know now Everything you do, you do it for your lady Love your lady, love your lady Love your lady, love...
Fools in love they think they're heroes 'Cause they get to feel no pain I say fools in love are zeros I should know, I should know Because this fool's in love again
Fools in love, gently hold each others hands forever Fools in love, gently tear each other limb from limb
Everything you do, everywhere you go now Everything you touch, everything you feel Everything you do, even your rock 'n' roll now Nothing mean a thing except you and your lady Love your lady, love your lady Love your lady, love...
Fools in love they think they're heroes 'Cause they get to feel no pain I say fools in love are zeros I should know, I should know Because this fool's in love again
A venit toamna. Doamne, ce bine ca a venit toamna! Pentru mine toamna a fost aproape intotdeauna un nou inceput. E cea mai frumoasa si linistita perioada a anului. Atunci cand stiu ca trebuie sa-mi iau jacheta pe mine si sa-mi pun salul la gat...ma simt mult mai bine, ma simt in siguranta. Toamna n-o sa se intample nimic rau. Toamna e a mea.
Stiti compunerile pe care le scriam in scoala primara? Foloseam mereu "covorul de frunze" si "cerul cenusiu"...nici acum nu gasesc nimic mai frumos decat padurea de la bunicii mei de la tara care se transforma intr-un curcubeu de toamna, cu toate nuantele de caramiziu...nimic nu mi se pare mai romantic decat frunzele de stejar cazand...nimic nu ma emotioneaza mai mult decat o ploaie de toamna...nimic nu imi place mai mult decat sa ma imbrac mai bine, sa imi iau umbrela in geanta si sa ies la o plimbare prin parc - eu si toamna.
Ceea ce face ca un film sa fie grozav, printre altele, e si coloana sonora. De-aia exista si premii pentru “soundtrack”. De cate ori nu am auzit in filmele noastre preferate niste piese extraordinare pe care le-am pus apoi pe repeat? De multe ori ne dorim ca si in viata sa fie la fel – intr-un anumit moment sa auzim o anumita melodie, care credem noi ca s-ar potrivi.
Pai si de ce sa nu facem asta? OK, de acord, n-o sa se auda pe strada "Pretty Woman" atunci cand iesim din casa pline de incredere, nici "Crazy" atunci cand tipul ala foarte dragut din metrou iti zambeste...dar hei! Sunt in mintea noastra! Noi le auzim...e filmul nostru si asta conteaza, nu? De-aia avem mp3 playere, sa ascultam ce vrem atunci cand simtim ca e momentul pentru o piesa speciala...dar mai ales, creierul nostru are o baza de date extraordinara in care va asigur ca se gasesc toate cantecele pe care le-ati auzit vreodata. Asa ca data viitoare cand stati doua ore in fata oglinzii doar ca sa va pregatiti pentru o zi la birou, in momentul in care veti pasi cu incredere pe tocurile de 10 cm, in jur o sa auziti “Pretty woman, walking down the street...” si o vor auzi si ceilalti, sa fiti sigure…de-aia o sa atrageti atentia tuturor…si cand o sa vedeti un tip asa dragut incat nu va puteti abtine sa nu-i zambiti, just think of “I go crazy…for you baby…” – poate ca el chiar asculta asta pe player...daca nu, are alt soundtrack, dar tot o sa va zambeasca inapoi :)
In ultimul timp nu am mai postat zilnic, asa cum ma obisnuisem. Nu din lipsa de inspiratie, ci din lipsa de timp, ca nu prea am mai stat pe acasa in ultimele 2 saptamani. Azi ma uitam in lista de messenger si am vazut inca o persoana care avea la status "packing". De-a lungul verii, cred ca in fiecare zi cineva a avut asta la status sau cineva mi-a raspuns la "ce faci?" cu "fac bagajul". Dar nu si eu. Vara asta nu am facut si nu am desfacut nici un bagaj. Da, asta inseamna ca nu am plecat in calatorie pe nicaieri. Nu mi se pare trist, pentru ca am avut multe alte responsabilitati si treburi de rezolvat. Si mi-am promis ca vara viitoare o sa recuperez cat si pentru vara asta ;)) Mie imi place la nebunie sa merg in locuri noi si sa vizitez cat mai multe obiective, dar excursiile de genul asta au valoare cand ai si prieteni langa tine. Din pacate, astfel de prieteni au devenit din ce in ce mai rari si se pare ca de acum incolo vacantele mele se vor desfasura in cercuri mult mai restranse ca pana acum. Pentru asta chiar imi pare rau. Imi pare rau ca nu am mai intalnit oameni cu inima deschisa, oameni care sa isi doreasca prieteni, oameni care sa fie dispusi sa imparta si bune si rele cu tine. Dar in acelasi timp sunt recunoscatoare ca, desi putini, am astfel de oameni langa mine. In plus, am amintiri de genul...12 oameni si o omleta din 10 oua...sau 3 oameni pe o cutie de pateu...3 oameni pierduti pe munte cu mai putin de jumatate de litru de apa si tot felul de prostii de genul asta. Dar prostiile astea ma fac sa-mi dau seama ca totusi n-au trecut degeaba atatia ani peste mine :) V-am pus piesa asta pentru ca imi aminteste de una din primele mele excursii de amploare prin tara 8-> Era caterinca rau pe piesa asta si cum o auzeam undeva, imi aminteam de toate "aventurile" prin care trecusem in vara aia :p
Do you think your heart can just stop functioning? And I'm not talking here about pumping blood...can you stop having feelings? Can you lose your ability to love? Is it possible for your heart to become just an organ? You use it to its maximum power...and your heart's shining cuz it knows it's doing a good job. And then one day...there's the shock - everything stops for a moment...and your heart...ow well...your heart gets stuck in that moment. Is that when you don't feel anything anymore? For anyone?
Sometimes, we reach the top. And coming down from there just makes us waste energy, forget what we have to do...our heart gets caught in the inertia...and it doesn't come down the hill with us...
What if it's true? What if we can only cry a certain number of tears? What if our heart has a certain number of beats per life? What if we waste them for all the wrong reasons?
How can we know? How can we know when it's ok to cry? How do we know when to stop? How do we know that a feeling is worth a stroke? How come we never know when our heart's gonna leave us?
Is being in the dark a good thing? I guess it is...because in the dark, you'll always find hope.
Astazi se incheie Jocurile Olimpice de la Beijing. Evident ca nu ne-am intors cu mana goala, desi am fost cu totii oarecum dezamagiti de performantele unora dintre sportivii nostri. Iata bilantul medaliilor noastre, 8 la numar:
Aur Alina Dumitru - judo 48 kg Georgeta Andrunache / Viorica Susanu - canotaj 2 rame fără cîrmaci Sandra Izbaşa - gimnastică, sol Constantina Diţă Tomescu - atletism, maraton
Argint Ana Maria Brânză - scrimă, spadă
Bronz Constanţa Burcică, Viorica Susanu, Rodica Şerban, Eniko Barabas, Simona Muşat, Ioana Papuc, Georgeta Andrunache, Doina Ignat şi Elena Georgescu - canotaj 8+1 Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămârjan, Steliana Nistor şi Sandra Izbaşa - gimnastică, echipe Mihai Covaliu - scrimă, sabie
Personal, ma bucur si pentru aurul pe care l-au luat americanii la baschet masculin :D Desi s-au chinuit putin cu spaniolii, era perfect normal ca echipa lor formata numai din profesionistii din NBA sa castige. They rocked :D
Se spune ca noaptea e cel mai bun sfetnic. Niciodata n-am inteles prea bine ce inseamna asta...dar in seara asta, ascultand draguta asta de melodie, mi-au venit mai multe amintiri in minte. Si ma gandeam la trecerea timpului...cat de repede s-a scurs ultimul an...ultimii doi...intreaga mea viata. Parca mai ieri aveam balul de absolvire a liceului...parca ieri a fost prima zi de facultate...e infricosator ca toate au trecut asa repede si e infricosator ca tot ce vine spre mine vine cu aceeasi viteza naucitoare. Imi pare rau ca au trecut anii? Nu. Pentru ca in fiecare secunda am invatat ceva, am daruit ceva, am primit, am iubit, m-am infuriat, am muncit, am dat-o in bara, m-am ridicat si am mers mai departe...iar acum, tragand linie, bag de seama ca viata mea n-a fost chiar degeaba. M-am schimbat? Varsta si responsabilitatile au cerut-o, oamenii din jur m-au obligat s-o fac...dar nu m-am schimbat. Pur si simplu am crescut. Deci, imi place ce vad cand ma uit in urma mea. Acum trebuie sa am grija de prezent, sa nu ocolesc nimic, sa nu uit nimic si sa iau fiecare clipa a viitorului una cate una...si sa o traiesc la intensitate maxima.
Stiti cum e cu melodiile artistilor de succes...cum au scos un clip nou...cum nu mai scapi de el la tv si de cantec pe la radio. Deja te intoxici si nu mai suporti sa auzi o secunda din piesa aia. In ultimul timp eu am ascultat cam toate tipurile de melodii si mi-am facut timp pentru fiecare nou single... Dar Rihanna...ei bine...fie casa ei de discuri pompeaza bine in promovarea ei...fie toate posturile radio/tv sunt innebunite dupa ea. De cate ori a scos ceva nou a fost pus practic pe repeat...incat nici nu mai ajungeai sa te bucuri de melodie, sa o asculti si sa vezi daca e ceva de capul ei. E bine ca eu acum nu prea mai ascult radio si am inceput sa evit si posturile de muzica (de cand VH1 nu mai e, nimic nu mai e). Dar mai demult trasesem cu ochiul la videoclipul piesei de mai jos, iar azi am reascultat-o pe net. Si chiar mi s-a parut draguta, cu un mesaj ok...mi se pare ca e "a healer" - atunci cand esti mai "depresionata", o asculti si parca te simti mai bine... Mi-ar placea mult sa lasati si voi prejudecatile deoparte si sa incercati sa ascultati pur si simplu piesa si sa recunoasteti ca e chiar ok. Peace!
Azi am elucidat un "mister". Eu m-am nascut cu vreo luna-doua inainte de termen...cam albastra asa...ca eram strangulata de cordonul ombilical. De fapt, se pare ca am incercat sa ma sinucid si sa ma spanzur cu minunatul cordon din dotare . Deci da...emo inca din burta lu' mama:D Motivele? Mi-e rusine sa vi le spun :">
Vreau sa le urez multa fericire si multa sanatate...bineinteles ca si multe "succesuri" tuturor celor care poarta numele de Maria sau orice alt derivat din el :p Cel mai probabil majoritatea o sa serbeze cu prietenii...gratare...bere...de-astea, de-alea romanilor. Dar eu as vrea totusi sa amintesc de adevarata semnificatie a zilei de astazi. Nu este un motiv de sarbatoare. Este vorba de moartea Maicii Domnului, a Sfintei Marii. Adevarata sarbatoare va avea loc pe 8 septembrie, cand vom celebra nasterea Acesteia. Asa ca ziua de azi ar trebui sa fie una linistita, de meditatie si de impacare spirituala. Eu una stiu ca 15 august mi-a adus pacea interioara - am postit, m-am rugat, m-am spovedit, pregatindu-ma pentru aceasta data semnificativa a calendarului ortodox...iar toate astea m-au facut sa ma simt mai bine cu mine, sa ma simt o persoana mai buna si sa imi dea sperante pentru viitor. Si cred ca asta a fost cel mai frumos cadou pe care il puteam primi. Eu va ofer voua o melodie draga mie...si care se potriveste acestei zile. Inca o data "La multi ani!" tuturor!
Stiti cum sunt filmele alea in care, pentru a se relaxa, personajele se urca in masina si conduc pur si simplu, oriunde ii duce soseaua. E cea mai buna metoda de a-ti clarifica gandurile...cu un peisaj fain si muzica potrivita poti sa tragi concluzii mult mai bune decat ai face-o dupa o sedinta cu psihologul. Si mai ieftin. Zic. Azi am condus si eu ceva mai mult...la apus asa...si intr-adevar - drumul te acapareaza, te seduce...esti in continuare atent si din reflex conduci regulamentar...in acelasi timp gandindu-te la tot ce ai pe suflet. Nu stiu cum, dar apar si raspunsurile....raspunsuri pe care le-ai cautat timp indelungat. Ca si in filme, ai flashuri de memorie - totul devine insa foarte organizat in mintea ta. Problemele se desfasoara...cu motive, "actori" implicati, posibile consecinte... Pana cand tu vei fi oprit motorul, deja in gandurile tale se va fi tras bara si se va fi gasit o rezolvare. Deci e foarte fain sa conduci, cel putin pentru mine. Desi nu am o masina prea performanta spre deloc...imi place la nebunie sa ma urc la volanul ei. E intotdeauna o provocare...iar la drum lung nu-mi mai face probleme...ma lasa sa-mi vad de ale mele. Asa ca eu propun ca data viitoare cand nu mai puteti dormi sau nu mai aveti liniste...cand e ceva ce va deranjeaza, dar nici voi nu stiti ce...urcati-va in masina si iesiti din oras...conduceti cativa kilometri buni printr-un peisaj natural. O sa va simtiti mai bine... Cheers!
In seara asta am vazut si eu pe HBO ultimul film "Rocky Balboa". Am fost foarte impresionata, desi nu sunt eu mare fana a boxului...trebuie sa recunosc totusi ca intotdeauna am incercat sa-mi imaginez cum e sa dai asemnea pumni cuiva :p Probabil ca te elibereaza de tot stresul si toti nervii...Trebuie sa fie foarte fain. Oricum, m-a impresiona Stallone prin puterea sa si prin ambitia pe care a avut-o de a reinvia legenda lui Rocky. Fiul sau este interpretat in film de Milo Ventimiglia, care seamana izbitor de mult cu tanarul Sylvester Stallone, cel din primul film al seriei cu talentatul si uimitorul pugilist. Pe la jumatatea peliculei e o scena in care are loc o discutie tata-fiu, prilej pentru un monolog al lui Rocky, in care acesta isi arata intelepciunea castigata in urma anilor in care a avut de infruntat mult mai multe greutati decat un meci de box. V-am reprodus aici un extras din acest monolog. Mie mi-a dat de gandit si chiar m-a incurajat. Sper sa aiba acelasi efect si asupra voastra. Cheers!
"The world ain't all sunshine and rainbows. It's a very mean and nasty place and I don't care how tough you are it will beat you to your knees and keep you there permanently if you let it. You, me, or nobody is gonna hit as hard as life. But it ain't about how hard ya hit. It's about how hard you can get it and keep moving forward. How much you can take and keep moving forward. That's how winning is done! Now if you know what you're worth then go out and get what you're worth. But ya gotta be willing to take the hits, and not pointing fingers saying you ain't where you wanna be because of him, or her, or anybody! Cowards do that and that ain't you! You're better than that!"
Astazi incep Jocurile Olimpice de la Beijing. Nu vreau sa comentez prea mult. Vreau doar sa urez mult succes tuturor atletilor nostri si sa se intoarca acasa cu cat mai multe medalii. Pe parcursul urmatoarelor doua saptamani voi mai posta ce m-a nemultumit sau ce m-a fericit la probele la care vor participa si echipele noastre. Acum sa le tinem cu totii pumnii romanilor de la Beijing!
Un foarte frumos cantec al celor de la Coldplay spune asa…”if you love me, won’t you let me go?” Ca de obicei, se pare ca adevarul zace in astfel de piese pe care nu o data le subestimam. Am mai discutat subiectul asta cu love-ul...cu dragostea. Unii spun ca e extrem de complicat, altii il vad ca pe cel mai simplu si natural lucru din lume. Nu pot sa ma pronunt aici. Dar daca dragostea inseamna si sa stii cand sa pleci de langa acea persoana? Exact asa...daca ma iubesti, lasa-ma sa plec. Daca vrei sa ma vezi fericita, lasa-ma sa fiu libera. Oare asta sa fie dragostea? Uneori da, sa iubesti inseamna sa daruiesti. Ce dar mai mare decat libertatea?
O despartire e, fara indoiala, dureroasa. Foarte dureroasa. E ca o rana deschisa care te chinuie intens, o durere surda care de-abia te mai lasa sa respiri. Dar dupa o vreme te obisnuiesti cu ea, inveti sa te tratezi, inveti sa traiesti cu durerea. Iar cand rana s-a vindecat complet, iti lasa o cicatrice foarte urata, care nu te va lasa niciodata sa uiti ce a fost. Iubirea aia nu moare niciodata. Si ai cicatricea care nu te va lasa sa o uiti vreo clipa din tot restul existentei tale.
Ma veti intreba de ce sa alegeti sa suferiti atat...cand puteti continua o relatie, sa faceti si mai multe compromisuri, sa ajungi la o cale de mijloc, sa sacrifici tot...numai ca sa fii cu persoana respectiva. Raspunsul e simplu. Din iubire. Din iubirea pe care i-o porti lui/ei, din iubirea pe care o ai pentru relatie, din iubirea pentru sentimentul de a fi indragostit. Odata ce ai facut atat de multe compromisuri incat relatia voastra e o pseudorelatie, oricat de mult v-ati iubi voi...ramane acel „pseudo” ca un handicap in viitor. De ce sa nu ramai cu amintirile frumoase? De ce sa nu ramai cu o relatie fericita? Doare mult mai mult, de acord. Dar pe termen lung, e decizia potrivita.
P.S. In loc sa scriu despre Olimpiada am scris despre aberatiile astea pentru ca m-a provocat Cora prin postul ei. Cheers ;)
In ultimele doua saptamani am vazut 3 filme relevante pentru subiectul pe care vreau sa-l dezvolt aici: "Sex and the City: The Movie", "My big fat greek wedding" si inregistrarea de la nunta unor prieteni. In toate trei a avut loc o nunta. Deci avem 3 nunti...diferite. Si nu am putut sa nu observ asemanarile izbitoare, dar si diferentele majore dintre ele. Spre exemplu, in "Sex and the City" avem de-a face cu o nunta mega-urbana daca pot spune asa, care are loc in Manhattan, care a fost organizata de un profesionista, cu rochie de mireasa Vivienne Westwood...fara familie, doar cativa prieteni foarte apropiati...si in rest - clienti, parteneri de afaceri, cunostinte din lumea mondena...cu alte cuvinte, o nunta a zilelor noastre - fara obiceiuri si fara prea mult suflet din partea oaspetilor. Pe de alta parte, in "My big fat greek wedding" avem de-a face cu o familie extrem de numeroasa...zeci de domnisoare de onoare...invitati cu sutele, toti apropiati ai familiei. Nu are rost sa mai spun ca s-au respectat intocmai obiceiurile si totul a fost organizat de parintii miresei, astfel incat mirii n-au mai avut aproape nici un cuvant de spus. Filmul asta chiar m-a facut sa regret ca nu fac parte dintr-o familie asa de mare...ca nu am si eu veri sau frati care sa-l ameninte pe logodnic "Daca o faci sa sufere, o sa-ti scot ficatul pe nari"...sau multe verisoare care sa-si dea cu parerea la machiaj, par, vestimentatie...Poate fi extrem de enervant...dar si foarte frumos sa stii ca ai atatia oameni care sa te sprijine. Ultima nunta despre care voi vorbi este una romaneasca, a unor cunostinte. Bineinteles ca seamana foarte mult cu cea greceasca (obiceiuri, familie...doar suntem cu totii ortodocsi,nu?), dar in zilele noastre, nunta romaneasca a devenit si ea "urban style". Adica...rochii mai fancy...mai mult show off...poze peste poze...masini luxoase si asa mai departe. Insa noi avem una din cele mai tari traditii...si ma bucur tare mult ca nu s-a pierdut in timp. E vorba de furatul miresei. De-abia astept sa se marite prietenele mele sa pot sa fac asta :D Avem dansurile noastre traditionale...asa cum grecii au zorba...avem si noi horele si sarbele. Stiu stiu...in ziua de azi nimeni nu mai vrea sa auda de asa ceva. Si mie mi se pareau de prost gust. Dar stiti ceva? Dansurile astea aduna tinerii si batranii, rudele, pe cei din alte familii, prieteni, vecini, parteneri de afaceri...toti se unesc intr-un mare cerc si chiuie si se distreaza. Mi se pare foarte frumos si nu mai cred ca e "overrated". Normal, daca ar fi o nunta numai cu asa ceva...iti vine sa-ti iei campii...dar sa ai inserate in playlist si cateva chestiuni din astea traditionale da foarte bine :D Aaa...noi mai avem si toate obiceiurile alea cu aranjatul miresei...sunt foarte amuzante. Niciodata nu le-am inteles..si pun pariu ca daca as fi eu mireasa m-ar scoate din minti sa am un nene care sa-mi cante la acordeon in ureche in timp ce incerc sa pun voalul fara sa stric coafura...sau cine stie ce ciumpalac trebuie sa-mi puna jarteaua sau ceva asa...si pentru asta sa-l mai si platesc. N-a zis nimeni ca traditiile astea au vreo logica...sunt doar amuzante. Si daca nu le respecti, juma' de neam (partea feminina) o sa moara de inima. Imi amintesc de cand eram mai micuta si participam la nunti in familie cum toate neamurile sareau cu gura pe mire/mireasa sa fac aia si ailalta si saracii erau coplesiti pur si simplu...cred ca pana la sfarsitul zilei nici nu mai stiau ce e cu ei. Dar cu siguranta familia era foarte implicata...Astazi e un pic altfel...o fi mai bine sau nu? Poate e mai bine pentru cei care se casatoresc...asa realizeaza si ei importanta evenimentului :) Salutare!
Bine bine...n-are plete...dar sufletul lui cu siguranta are ;)) Stiam de mai mult timp ca are anumite preferinte muzicale...dar n-am stat prea mult sa ma gandesc la asta. Insa de o saptamana am avut 2 vizitatori, Paco si Paquita - cuplu, desigur. Si aia tot timpul s-au dragalasit si s-au pupat, s-au alergat si au cantat impreuna. Asa ca bietul meu papagal...singurel...nu prea a mai scos nici un sunet. Asa ca le-am pus muzica. Pe Vivaldi aia doi triluiau de mama focului...pe cand al meu statea asa...gen..."Mdea..morons." Dar cand le-am pus Drowning Pool...papagalul meu s-a umflat tot in pene si a inceput sa dea tot ce avea mai bun in el...in timp ce the two love birds se bagasera unul in altul de frica sau ceva asa :p Azi i-am pus si Cargo...si se pare ca ii place chiar foarte mult! La "Batacanda" era on top of the world :D I just love my little green parrot! :X Se vede ca l-am educat cum trebuie :p
Azi am citit si eu "Dragostea dureaza trei ani" de Frederic Beigbeder. Auzisem de mult de ea, dar pur si simplu refuzam sa o citesc. Fierbeam de nervi cand auzeam pe Radio Guerrilla promo-urile cu "Dragostea dureaza trei ani". Aveam 18 ani...credeam in iubirea vesnica...aia cu "forever and ever" din filme. Dar acum am mai imbatranit putin, am mai castigat ceva experienta de viata...si am putut sa citesc cartea, sa vad ce vrea omul ala sa spuna acolo. Bun...un volum foarte bine scris, in fraze scurte si simple - genul de carte pe care nu-ti vine s-o lasi din mana, dar care iti da de gandit. Eu am terminat-o in vreo 3 ore...cu niste pauze...Cand am ajuns pe la jumatatea cartii ma gandeam...da, se pare ca are dreptate, dragostea chiar dureaza trei ani, toate argumentele pe care le aduce sunt perfect valabile. In acelasi timp, mi-am dat seama ca dupa o poveste intensa de iubire, vine o inevitabila despartire, care e ca o rana foarte dureroasa, care te chinuie ingrozitor pentru o scurta perioada de timp. Apoi te inveti cu ea, incepi sa stii cum sa te ingrijesti...iar dupa ce rana se vindeca, iti lasa o cicatrice urata care nu te va lasa niciodata sa uiti. Si am zis da, uite un om care vede viata, iubirea, casatoria...asa cum le vad si eu. In cel mai pesimist si, in acelasi timp, cel mai logic mod posibil. Dar apoi...jap-jap...mi-o tranteste in fata. Personajul care trecuse printr-un divort care il facuse sa reflecte la cele de mai sus se indragosteste din nou. Si ajunge sa traiasca o poveste si mai frumoasa decat prima. De data aceasta, ramane indragostit pentru totdeauna. Depaseste cu succes pragul fatidic de trei ani. Noua poveste are loc in Italia si evoca plimbarile romantice de pe plajele italiene, plimbarile pe Vespa pe strazile din Roma...dragoste intensa si pasionala...sub soarele latin. Cu cateva pagini inainte de final...autorul marturiseste ca titlul cartii este unul mincinos. Ma dezamageste in ultimele clipe...incheie cartea cu un personaj care invata sa iubeasca, un personaj care nu se mai teme, un personaj care uita pesimismul, un barbat care iubeste in clisee...dar cliseele apar numai intr-o iubire adevarata. Cat despre mine...am ramas aceeasi negativista. Nu m-a convins cu nimic. Mi-a placut prima parte a cartii cand spunea ca: "1) Fericirea nu exista. 2) Dragostea este imposibila. 3) Nimic nu este grav." Viata e mai simpla asa. Si dragostea dureaza cel mult trei ani.
Postări
